- Pr. Lect. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan şi Dr. Lucian Dindirică (coordonatori), Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sau consonanţa dintre dogmă, spiritualitate şi liturghie, 2015

„Personalitate complexă, permanent frământat de tainicul descoperirii lui Dumnezeu în teologia experienţei duhovniceşti, eruditul nostru teolog şi profesor Dumitru Stăniloae a lăsat în visteria teologică a Bisericii un tezaur de scrieri inegalabil.” (ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei).

Volumul de faţă adună mai multe studii prezentate în cadrul simpozionului intitulat Dogmă, Spiritualitate şi Liturghie. Contribuţia Bisericii din Oltenia la promovarea şi valorificarea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae, organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în colaborare cu Mitropolia Olteniei, Universitatea din Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Centrul de Studii Teologice şi Interreligioase din cadrul Universităţii din Craiova, în zilele de 25-26 noiembrie 2013.