Arhiva Evenimente: Participare la targuri de carte

06.03.2017 – Târgul de Carte Gaudeamus din Craiova – ediția a XVI-a

Editura „Mitropolia Olteniei” a fost reprezentată și anul acesta la Târgul de Carte Gaudeamus, unul dintre cele mai importante evenimente culturale românești, ediția de Oltenia.  Deja o tradiție, expoziția de anul acesta a ajuns la a XVI-a ediție, prima dintre ele având loc în anul 1994. La acel moment istoric, primul președinte de onoare al acestui târg de carte avea să facă următoarea afirmație: „GAUDEAMUS înglobează ca o instituție tot ceea ce este seducător, incitant și pragmatic, într-un cuvânt: tânăr în slova românească de azi” (Mircea Sântimbreanu, noiembrie 1994). În prezent, acest târg are o recunoaștere internațională, fiind comparat de mulți specialiști cu Târgul de Carte de la Frankfurt.

Pentru iubitorii de carte acest eveniment anual reprezintă un prilej de mare bucurie, sentiment în legătură directă cu titlul târgului de carte Gaudeamus, un termen latinesc care se traduce prin verbul să ne bucurăm. Anul acesta Caravana Gaudeamus se va opri în marile orașe ale țării, iar Craiova a avut onoarea de a deschide acest traseu. În inima Olteniei, această expoziție a fost găzduită de Teatrul Național „Marin Sorescu” al orașului Craiova. Evenimentul a fost organizat prin Centrul Cultural Media Radio România și Radio Oltenia Craiova în perioada 1-5 martie 2017, deschis publicului în fiecare zi. Între numeroasele edituri prezente la această expoziție de carte, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, a participat și editura „Mitropolia Olteniei”, sub directa coordonare a directorului editurii Pr. Prof. Dr. Adrian Boldișor. Pentru expoziția de anul acesta, editura Mitropolia Olteniei a adus noi titluri de cărți teologice, semnate de profesorii Facultății de Teologie din Craiova. Printre altele, s-au regăsit următoarele lucrări: Pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan (editor), Demnitatea și libertatea persoanei umane: abordare interdisciplinară (Craiova: Editurile Mitropolia Olteniei și Universitaria), Adrian Boldișor, Importanța și actualitatea dialogului interreligios pentru lumea contemporană: istorie, perspective, soluții (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei), Pr. Adrian Ivan, Logos Parainetikos. Principii parenetice în Omiliile la Matei și în alte scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei), Nicolae Răzvan Stan, Datoria de a rămâne viu. Teme de teologie și spiritualitate ortodoxă (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei) etc. De asemenea, alături de aceste cărți, s-au prezentat și diverse CD-uri religioase, calendare, precum și câteva lucrări liturgice: „Viața și Acatistul Sfântului Irodion”, „Viața și Acatistul Sfântului Stelian”, Prohodul Maicii Domnului și Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos.  

D.M.  

 

27.02.2014 – Editura „Mitropolia Olteniei” reprezentată la Gaudeamus 2014

Şi anul acesta Editura “Mitropolia Olteniei”  este prezentă la Târgul de carte „Caravana Gaudeamus – Craiova 2014”, eveniment găzduit de foaierul central al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din municipiu, în perioada 26 februarie – 2 martie. Printre lucrările prezentate amintim: „Teologie şi spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul” „Experienţe mistice la Părinţii Orientali” şi “Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, ambele având autor pe IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, „Agenda ortodoxă pe 2014″, „Proloagele pe lunile ianuarie şi februarie”, “Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade” – autor prof. dr. Adrian Boldişor, “Teologie şi viaţă isihastă în opera Sfântului Grigorie Palama”, ş.a.

Ajuns la cea de-a XIII – a ediţie, Târgul Gaudeamus Craiova oferă iubitorilor de carte un program variat de evenimente culturale, lansări și prezentări de carte, dezbateri, mese rotunde, spectacole, concursuri, dar și cu discount-uri semnificative anunţate de editori şi premii surpriză la tombolă. Până duminică, 2 martie, iubitorii de carte pot benefica de oferta a 40 de expozanţi – edituri româneşti, dar şi străine, reprezentate în România, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ.

Târgul Gaudeamus este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune în colaborare cu studiourile regionale la Craiova (26 februarie – 2 martie), Cluj-Napoca (9 – 13 aprilie), Timişoara (7 – 11 mai), Mamaia (14 – 18 august).

Editura Mitropolia Olteniei prezentă la Târgul de carte Gaudeamus 2013

Editura “Mitropolia Olteniei” participă la cea de-a XII -a ediţie a Târgului de carte „Caravana Gaudeamus – Craiova 2013”, eveniment găzduit de foaierul central al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din municipiu, în perioada 27 februarie – 3 martie. Printre titlurile expuse se numără: „Experienţe mistice la Părinţii Orientali” şi “Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, ambele având autor pe IPS acad. dr. Irineu, „Agenda ortodoxă pe 2013″, „Proloagele pe lunile ianuarie şi februarie”, “Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade” – autor prof. dr. Adrian Boldişor, “Oameni şi locuri din istoria Bisericii oltene” – autor diacon drd. Ioniţă Apostolache, “Prohodul Maicii Domnului”, ş.a.

        Cu peste 11.000 de vizitatori care i-au trecut pragul la ediţia din 2012, Târgul Gaudeamus Craiova îşi aşteaptă publicul şi în acest an cu lansări și prezentări de carte, dezbateri, mese rotunde, spectacole, concursuri, dar și cu discount-uri semnificative anunţate de editori şi premii-surpriză la tombolă. Până duminică, 3 martie, iubitorii de carte pot benefica de oferta a 43 de expozanţi – edituri româneşti, dar şi străine, reprezentate în România, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ ş.a. Tot duminică vor fi decernate și premiile Târgului, printre ele amintim Trofeele Gaudeamus (acordate editorilor) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin votul publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul Târgului.

       Preşedintele de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta este cunoscutul om de teatru Emil Boroghină.  

Participare la Targul de carte GAUDEAMUS

EDITURA „MITROPOLIA OLTENIEI“, LA TARGUL DE CARTE GAUDEAMUS

  Editura “Mitropolia Olteniei” participă la Târgul Naţional de carte Gaudeamus, organizat săptămâna aceasta în incinta Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Printre titlurile expuse se numără “Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac” – autor IPS Irineu Popa, “Proloagele”, “În lumina Cuvântului. Dialoguri cultural-teologice” – autor Ana Ocoleanu, “70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei”, “Oficializarea stilului pictural bizantin în iconografia creştină” – autor Constantin Apostol, “Viaţa şi Acatistul Sfântului Stelian”, “Viaţa şi Acatistul Sfântului Mucenic Ioan Valahul” etc.

 

Diac. Ioniţă Apostolache, Ziarul “Lumina”, 11 martie 2011