2019 – Dialoguri teologice pe file de calendar: interviuri acordate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu domnului prof. V. Gogonea interlocutor (reporter)

Realizate la momente de Sărbătoare, în care Înaltpreasfințitul Mitropolit † Dr. IRINEU acordă răspunsuri la întrebările interlocutorului său, astfel încât ele să definească valoarea spirituală a subiectelor cuprinse în forma lor interogativă. Totodată, interviurile fac referire la timpul, locul și momentul în care au fost realizate. Astfel, lucrarea marcată de răspunsuri „tip fragment” a fost îmbunătățită la intervenția Înaltpreasfinției Sale, pentru  fi de folos duhovnicesc, unui public larg, care să surprindă anumite aspecte teologice, dezvoltate și analizate la rândul lor în alte lucrări de specialitate, acestea fiind publicate în decursul timpului.

„Trăind în mijlocul problemelor actuale pe care le ridică societatea secularizată, suntem chemaţi cu toţii, tineri şi vârstnici, preoţi şi credincioşi să fim părtaşi la tradiţia duhovnicească a Bisericii noastre Ortodoxe. În Bsiserică, orice diferenţe ce ţin de patimile omeneşti, slăbiciunile, oricare ar fi ele, sunt depăşite în taina experienţei duhovniceşti pe care ne-o oferă credinţa ortodoxă, care uneşte cerul cu pământul. Ca atare, ca membri ai Bisericii, suntem cu toţii mădulare ale Trupului Domnului Iisus Hristos şi fiecare dintre noi, fără deosebire, avem locul şi rolul nostru personal în cadrul acestui organism divino-uman, potrivit darului pe care ni l-a conferit Dumnezeu. Depinde de noi să conştientizăm la timp care este darul divin din noi şi din cei de lângă noi şi care sunt îndatoririle şi rolul nostru personal pe care Dumnezeu îl aşteaptă să-l împlinim în Biserica Sa, Una, singură, sfântă, sobornicească şi apostolică. După ce ne vom încredinţa de acest lucru vom putea sluji lui Dumnezeu cu responsabilitate, spunând din adâncul sufletului: «Iată-mă, Doamne!… Vorbeşte, Doamne… Iată-mă, robul Tău ascultă!».

În volumul acesta de dialoguri teologice pe file de calendar, realizat prin intermediul interlocutorului – domnul profesor Vasile Gogonea, ne-am străduit să aducem cât mai aproape de cititorii noştri trăirea autentică creştin-ortodoxă aşa cum se poate vedea în zilele noastre. Astfel, vom analiza pe creştinul contemporan în calitate de fiinţă raţională înzestrată cu libertate. Libertatea de care dispune omul poate răspunde chemării lui Dumnezeu sau se poate sustrage dialogului cu acesta, refuzând raportarea la tot ce ţine de lucrarea sfinţitoare a Creatorului său.

Prin refuzul său, omul atrage consecinţele păcatului nu doar asupra sa, ci şi asupra întregii creaţii care este deviată de la înaintarea sa către Dumnezeu. Acest dezechilibru duce la supunerea creaţiei intereselor omului înstrăinat de voinţa divină. Alterând adevăratul sens al demnităţii sale de împărat al creaţiei, omul uită că trebuie să conducă lumea pe calea către împlinirea ei ca Biserică a lui Dumnezeu. Desigur, în acest cadru, creaţia reprezintă şi suportul natural al omului. Acesta are datoria să o conserve şi să-i decripteze sensurile care ţin de Raţiunea Cea Una Care este Dumnezeu, servindu-se de ea ca mijloc sau pârghie în ceea ce priveşte înaintarea sa către Dumnezeu. Potrivit acestei raţiuni, lumea poate fi înţeleasă ca Biserică în stare de potenţialitate până la împlinirea ei în Împărăţia cerurilor. Această potenţialitate a creaţiei se poate activa fireşte prin participarea oamenilor la darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu devine transparent omului în nemăsurata Lui milostivire şi atotputernicie de a comunica lumii create darurile şi energiile Sale necreate, făcând astfel «lumea capabilă de a încăpea viaţa necreată a Lui». Deci, atunci când lumea şi omul sunt înţelese ca ultimă realitate a existenţei se poate spune că acestea sunt absurde, altminteri, în profunzimea lor care ţine de infinitatea Creatorului, existenţa lor se revelează ca «mister insondabil, dar, în acelaşi timp, un sân nesfârşit de sensuri». Din această perspectivă, întreaga creaţie a fost chemată la existenţă pentru a fi împlinită în Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, nu Fiul lui Dumnezeu a luat chipul lumii, ci lumea a fost creată după chipul Lui pentru a putea fi capabilă să-L primească «la plinirea vremii» şi să se bucure de prezenţa Sa plenară. De aceea, «Creatura nu se poate menţine în normalitatea ei fără o legătură cu Dumnezeu. Profanul apare doar atunci când omul vrea să lucreze împotriva acestei legături cu Dumnezeu. Caracterul de creatură nu este opus lui Dumnezeu sau binelui, ci cu o anumită conformitate cu Dumnezeu şi cu aspiraţia după o tot mai mare apropiere de El şi colaborare cu El». Mai mult, după învăţătura Sfântului Apostol Pavel, Biserica Mântuitorului Hristos, fiind «plinirea Celui Ce plineşte toate în toţi», împlineşte creaţia, atât cea inteligibilă, cât şi cea sensibilă. Urmând Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Maxim Mărturisitorul va spune: «Dumnezeu şi Domnul vrea pururea şi în toţi să lucreze Taina Întrupării Sale», ceea ce înseamnă că scopul ultim al lumii este de a deveni Biserică printr-o perpetuă şi nesfârşită acceptare şi armonizare a voinţei lui Dumnezeu «în» și de către oameni.

Toate aceste idei vor fi analizate şi dezvoltate în paginile următoare. Multe din cuvintele şi citatele din această lucrare vor avea menirea să prezinte viaţa autentică şi frământările lumii contemporane, scoţând în evidenţă adevărul mântuitor al Sfintelor Evanghelii. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cititori şi să le dea tuturor bucuria împlinirii dorinţelor lor sufleteşti din harul Duhului Sfânt şi din studiul acestor interviuri!”

† Dr. Irineu Mitropolitul Olteniei

2019 – Dr. Miriam Link – Dogma Hristologică în universul triadei iconice și iconografice compoziționale al Praznicelor Împărătești – cu precădere în MO

„Sfintele icoane sunt expresia vizuală a învăţăturii despre Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi îndumnezeirea întregii naturi umane prin Jertfa şi Învierea Sa. Ea ne este semnalată prin Schimbarea la faţă a Domnului, despre care Sfinţii Evanghelişti ne spun: «Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina». (Matei 17, 2; Marcu 9, 1-8; Luca 9, 27-36). Pe Tabor Domnul nostru Iisus Hristos nu li S-a mai arătat ucenicilor sub chip de rob, ci în chip de Dumnezeu. Părinţii au arătat că Mântuitorul Iisus Hristos, schimbându-Se la faţă, a arătat ucenicilor acea înălţime dumnezeiască spre care sunt chemaţi toţi oamenii în Biserică.

După Schimbarea la faţă, cei trei Apostoli, Petru, Ioan şi Iacov, care au văzut pe Învăţătorul lor pentru câteva clipe în lumina strălucitoare, alături de Moise şi Ilie, Îl văd după acest eveniment singur înaintea lor. Biserica va mărturisi că acest chip omenesc al Mântuitorului conţine şi circumscrie toată taina iconomiei dumnezeieşti, chipul Domnului Hristos devenind «propriul Său simbol», cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Această minune adevereşte clar că icoana înlătură orice simbolism, instituind realitatea imediată şi veşnică a Persoanei divino-umane a Mântuitorului Hristos. Prin urmare, Domnul Hristos, transfigurându-Se înaintea ucenicilor, a arătat că prin icoană nu contemplăm doar chipul Lui, ci şi slava Lui dumnezeiască şi veşnică. Tocmai de aceea, când ne închinăm Sfintelor icoane, noi vedem, graţie limbajului simbolic al icoanei, lumina dumnezeiescului Său adevăr. Cu alte cuvinte, lumina Schimbării la faţă de pe Muntele Tabor reprezintă cu adevărat slava veacului ce va să vină, fiind definitorie pentru experienţa harului în trup de către credincioşii îndumnezeiţi. Aşadar, icoana prezintă chipul slăvit şi veşnic al omului sfânt, indicând totodată şi participarea lui la viaţa divină în Duhul Sfânt.” 

†  I.P.S. Prof. Univ. Dr. Irineu Mitropolitul Olteniei

09.07.2020 – Eveniment cultural-religios în Arhiepiscopia Craiovei: Lansare de carte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în seara zilei de 9 iulie 2020, a avut loc lansarea de carte a Pr. Dr. Gabriel Sorescu, intitulată „Biserica Ortodoxă și mișcările religioase” și publicată la Editura „Mitropolia Olteniei”. Evenimentul a avut loc în curtea generoasă a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Craiova, și a fost moderat de către Pr. Conf. Univ. Dr. Ioniță Apostolache.

În deschidere, Pr. Apostolache a amintit că volumul lansat de Pr. Gabriel Sorescu reprezintă lucrarea de cercetare din cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, realizată în calitate de doctorand în perioada 2015-2019. De asemenea, a punctat că acest studiu amplu se încadrează în cercetarea misiologică românească din ultimii ani, atât de necesară pentru misiunea Bisericii Ortodoxe.

Delegatul Părintelui Mitropolit Irineu a fost Pr. Grigorie Vulcănescu, în calitate de Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Sfinția Sa a transmis mesajul de felicitare și de binecuvântare pentru realizarea acestui eveniment, dar și pentru munca depusă de către autor. Mai apoi, Pr. Vulcănescu a invocat calitatea de preot misionar a Pr. Sorescu, cel care a reușit prin cercetarea realizată să transpună în cuvinte și în scris ceea ce practică de mulți ani în Parohia Sf. Nicolae-Brândușa din Craiova.

Pr. Gabriel Sorescu, în calitate de autor al volumului lansat, a ținut să mulțumească bunului Dumnezeu pentru puterea de a duce la bun sfârșit această cercetare, dar și tuturor celor care l-au susținut, amintind de familia sfinției sale, de coordonatorul lucrării, Arhid. Conf. Univ. Dr. Gelu Călina, și de Părintele Mitropolit Irineu, cel care l-a îndrumat să studieze Misiologia la nivel de doctorat. Nu în cele din urmă, a mulțumit domnului Lucian Dindirică, directorului Bibliotecii, dar și celor care au participat la această lansare de carte.

Evenimentul s-a încheiat cu partea de răspunsuri din partea Pr. Sorescu la câteva întrebări venite din public. La final, cei care au dorit au avut posibilitatea să intre în posesia volumului cu un autograf din partea autorului.

Părintele Gabriel Sorescu este doctor în Teologie (2019) și absolvent al Facultății de Teologie, Universitatea din Craiova (1999). Este autor al cărții „Apologetica iubirii” (1999), coautor al lucrării „Misiunea Bisericii în rândul tinerilor” (2007), și autor a peste 50 de studii și articole publicate în reviste de specialitate, volume ale unor conferințe științifice și periodice. Din 2003, este preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae-Brândușa” din Craiova. Preocupat permanent de aspectele misionare ale slujirii clericale, părintele Gabriel Sorescu este implicat de peste 18 ani în activități de pastorație a tinerilor, în prezent fiind și consilier eparhial al Sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.  

06.03.2017 – Târgul de Carte Gaudeamus din Craiova – ediția a XVI-a

Editura „Mitropolia Olteniei” a fost reprezentată și anul acesta la Târgul de Carte Gaudeamus, unul dintre cele mai importante evenimente culturale românești, ediția de Oltenia.  Deja o tradiție, expoziția de anul acesta a ajuns la a XVI-a ediție, prima dintre ele având loc în anul 1994. La acel moment istoric, primul președinte de onoare al acestui târg de carte avea să facă următoarea afirmație: „GAUDEAMUS înglobează ca o instituție tot ceea ce este seducător, incitant și pragmatic, într-un cuvânt: tânăr în slova românească de azi” (Mircea Sântimbreanu, noiembrie 1994). În prezent, acest târg are o recunoaștere internațională, fiind comparat de mulți specialiști cu Târgul de Carte de la Frankfurt.

Pentru iubitorii de carte acest eveniment anual reprezintă un prilej de mare bucurie, sentiment în legătură directă cu titlul târgului de carte Gaudeamus, un termen latinesc care se traduce prin verbul să ne bucurăm. Anul acesta Caravana Gaudeamus se va opri în marile orașe ale țării, iar Craiova a avut onoarea de a deschide acest traseu. În inima Olteniei, această expoziție a fost găzduită de Teatrul Național „Marin Sorescu” al orașului Craiova. Evenimentul a fost organizat prin Centrul Cultural Media Radio România și Radio Oltenia Craiova în perioada 1-5 martie 2017, deschis publicului în fiecare zi. Între numeroasele edituri prezente la această expoziție de carte, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, a participat și editura „Mitropolia Olteniei”, sub directa coordonare a directorului editurii Pr. Prof. Dr. Adrian Boldișor. Pentru expoziția de anul acesta, editura Mitropolia Olteniei a adus noi titluri de cărți teologice, semnate de profesorii Facultății de Teologie din Craiova. Printre altele, s-au regăsit următoarele lucrări: Pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan (editor), Demnitatea și libertatea persoanei umane: abordare interdisciplinară (Craiova: Editurile Mitropolia Olteniei și Universitaria), Adrian Boldișor, Importanța și actualitatea dialogului interreligios pentru lumea contemporană: istorie, perspective, soluții (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei), Pr. Adrian Ivan, Logos Parainetikos. Principii parenetice în Omiliile la Matei și în alte scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei), Nicolae Răzvan Stan, Datoria de a rămâne viu. Teme de teologie și spiritualitate ortodoxă (Craiova: Editura Mitropolia Olteniei) etc. De asemenea, alături de aceste cărți, s-au prezentat și diverse CD-uri religioase, calendare, precum și câteva lucrări liturgice: „Viața și Acatistul Sfântului Irodion”, „Viața și Acatistul Sfântului Stelian”, Prohodul Maicii Domnului și Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos.  

D.M.  

 

02.03.2017 – O nouă carte de teologie publicată la Editura „Mitropolia Olteniei”: „Apologetica Ortodoxă – mărturisire şi apostolat”

„Una dintre preocupările de bază în viața și activitatea Bisericii a fost mărturisirea sau apărarea adevărurilor de credință de-a lungul veacurilor, a valorilor morale și de cult, a tradițiilor și realităților perene de viață și învățătură creștină. Avându-L ca apărător și apologet pe Însuși Mântuitorul Hristos, Biserica făgăduiește lumii cea mai mare bogăție de daruri: viața de veci și Împărăția Ceurilor. Despre aceste lucruri și despre multe altele mărturisește și lucrarea Pr. lect. univ. dr. Ioniță Apostolache, care se adresează nu doar studenților, ci oricui dorește să cunoască și să se împărtășească din preaplinul vieții în Hristos.” Pr. Conf. Dr. Adrian Boldișor 


10.10.2016 – Sebastian P. Brock, Părinţii şi Scriitorii Sirieni de Ieri şi de Azi, traducere din limba engleză de Arhid. Lect. Univ. Dr. Ioniţă Apostolache şi de Prof. Hermina Maria Apostolache, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016, 325p.

Ultima carte publicată la Editura „Mitropolia Olteniei” este semnată de cercetătorul britanic Sebastian P. Brock. Lucrarea, cu titlul „Părinţii şi scriitorii sirieni de ieri şi de azi”, a fost tradusă în limba română de arhid. Ioniţă Apostolache şi de prof. Hermina Maria Apostolache, aducând pentru prima oară în atenţia cititorilor din România o „scurtă sinteză a literaturii siriace” a marelui siriacist de la Oxford.

„Părinţii şi scriitorii sirieni de ieri şi de azi” reprezintă un frumos dar pe care Facultatea de Teologie din Craiova l-a adus în întâmpinarea profesorului Sebastian Brock, în contextul vizitei pe care a făcut-o în Cetatea Băniei, în perioada 7-10 octombrie 2016. Domnia sa a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii craiovene chiar de ziua Sfinţilor Serghie şi Vah la data de 7 octombrie. Momentul s-a dovedit a fi unul cât se poate de potrivit, ţinând cont de bogata reputaţie teologică de care se bucură profesorul englez. Astfel, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, un tânăr profesor al Facultăţii de Teologie craiovene, alături de soţia sa, au demarat un proiect îndrăzneţ, adus la bun sfârşit. Traducerea este cât se poate de fidelă formei iniţiale. Este vorba de prima ediţie a textului englezesc, publicat de prof. S. Brock la „St. Ephrem Ecumenical Research Institute” (SEERI), din India, Kottayam, 1997: „A Brief Outline of Syriac Literature”. Ce-i drept, titlul românesc este o adaptare, generată de traducători, cu acordul deplin al autorului. Cartea însumează 300 de pagini, la care se adaugă un bogat studiu introductiv semnat de IPS Părinte Irineu, intitulat „Teologia siriacă – o sinteză între dogmă, simbol şi taină”.

Nu în cele din urmă, mulţumiri se aduc părintelui dr. Jacob Thekeparampil, directorul SEERI, „pentru permisiunea de a traduce această lucrare din limba engleză, după prima ediţie apărută sub egida institutului pe care îl coordonează”, şi pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău, de la Facultatea de Teologie din Craiova, pentru corectura lucrării.

Lansarea cărţii a avut loc luni, 10 octombrie 2016, în prezenţa profesorului Sebastian Brock, în Aula „Nestor Vornicescu” a Centrului de Restaurare şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova.

Tot atunci a avut loc şi conferinţa „Importanţa tradiţiei şi teologiei siriace în contextul actual”, prezentată de profesorul englez. Pr. conf. univ. dr. Adrian Boldişor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei” 

 

                                                                                                            Sursa: Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia

 

09.04.2014 – „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“

Sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a găzduit deschiderea expoziţiei „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“, prilej cu care s-a lansat şi un album de documente istorice purtând acelaşi titlu. Expoziţia a fost vernisată în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, şi a membrilor Academiei Române, informează ziarullumina.ro.

Albumul „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecţiile Bibliotecii Academiei Române“ este rodul unei colaborări între Biblioteca Academiei Române şi Mitropolia Olteniei. Cuvântul-înainte al volumului este semnat de acad. Ionel Haiduc, preşedinte al Academiei Române, prefaţa a fost alcătuită de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, iar introducerea poartă semnătura acad. Răzvan Theodorescu. Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscrise – Carte rară în cadrul Bibliotecii Academiei Române, prezintă documentele expuse publicului şi facsimilate în acest album: acte de cancelarie, scrisori domneşti, dar şi diplome ce dovedesc prestigiul european de care se bucura domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Cu prilejul lansării albumului, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi membru de onoare al Academiei Române, şi-a exprimat bucuria că „acest mare voievod şi sfânt al nostru, persoană de aleasă cultură şi evlavie creştină, care şi-a dat viaţa pentru credinţa noastră ortodoxă şi pentru poporul român, este astfel cinstit în Biserică şi în Academia Română“.

27.02.2014 – Editura „Mitropolia Olteniei” reprezentată la Gaudeamus 2014

Şi anul acesta Editura “Mitropolia Olteniei”  este prezentă la Târgul de carte „Caravana Gaudeamus – Craiova 2014”, eveniment găzduit de foaierul central al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din municipiu, în perioada 26 februarie – 2 martie. Printre lucrările prezentate amintim: „Teologie şi spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul” „Experienţe mistice la Părinţii Orientali” şi “Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, ambele având autor pe IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, „Agenda ortodoxă pe 2014″, „Proloagele pe lunile ianuarie şi februarie”, “Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade” – autor prof. dr. Adrian Boldişor, “Teologie şi viaţă isihastă în opera Sfântului Grigorie Palama”, ş.a.

Ajuns la cea de-a XIII – a ediţie, Târgul Gaudeamus Craiova oferă iubitorilor de carte un program variat de evenimente culturale, lansări și prezentări de carte, dezbateri, mese rotunde, spectacole, concursuri, dar și cu discount-uri semnificative anunţate de editori şi premii surpriză la tombolă. Până duminică, 2 martie, iubitorii de carte pot benefica de oferta a 40 de expozanţi – edituri româneşti, dar şi străine, reprezentate în România, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ.

Târgul Gaudeamus este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune în colaborare cu studiourile regionale la Craiova (26 februarie – 2 martie), Cluj-Napoca (9 – 13 aprilie), Timişoara (7 – 11 mai), Mamaia (14 – 18 august).

„Paradigma creştină a unei Europe unite“

Timp de două zile, teologi, cercetători, istorici şi oameni de carte din ţară şi de peste hotare s-au întrunit la Mănăstirea Tismana pentru a discuta despre „Dimensiunea istorică şi religioasă a domniei Sfântului Constantin cel Mare şi receptarea ei în actualitate“. Sub genericul „Paradigma creştină a unei Europe unite“, evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

 În zilele de miercuri şi joi, 29-30 mai, Lavra Sfântului Nicodim din Tismana a găzduit o serie de activităţi de nivel academic, dedicate evaluării ştiinţifice a perioadei constantiniene, în contextul unui simpozion internaţional dedicat „Paradigmei creştine a unei Europe unite“. Activitatea a fost organizată de Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei şi Consiliul Judeţean Gorj. 

Sfinţii Împăraţi, „roditori de fapte bune cu rădăcini în patria noastră“

Evenimentul a debutat miercuri, 29 mai, în sala de şedinţe a arhondaricului Mănăstirii Tismana, prin cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu. De faţă au fost prezenţi şi Preasfinţiţii Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, pr. acad. univ. dr. Mircea Păcurariu, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, precum şi numeroşi profesori de teologie, preoţi şi cercetători din ţară şi de peste hotare, în total 30 la număr. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a ţinut să sublinieze necesitatea abordării unei problematici contextuale, legată de viaţa şi realizările celor doi mari sfinţi ai Ortodoxiei. „Este o deosebită bucurie pentru noi întrucât aici, în Lavra Sfântului Nicodim, realizăm acest simpozion dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe care l-am aşezat sub genericul «Paradigma creştină a unei Europe unite». Sfinţii Împăraţi reprezintă pentru noi foarte mult, atât  din punctul de vedere al credinţei creştine în general, cât şi pentru noi, românii, în special. Ei sunt aceia care au dat libertate creştinilor şi nu numai, fiind roditori de multe fapte bune, suficiente ca sfânta Biserică să-i aşeze la loc de cinste. Pentru noi, românii, Sfinţii Împăraţi au rădăcini foarte aproape de patria noastră. De aceea, credem că atât prin activitatea socială, cât şi din punctul de vedere al evlaviei ce-i caracteriza, Sfinţii Împăraţi au fost şi vor rămâne la loc de cinste în sfânta noastră Biserică“, a spus IPS Părinte. 

Două lucrări inedite de muzică bizantină la Editura „Mitropolia Olteniei“

Tot miercuri, înaintea sesiunii de prelegeri, Editura „Mitropolia Olteniei“ a lansat cele mai noi apariţii ale sale, două stickuri muzicale, unul dintre ele în formă de amforă, cuprinzând fragmente din slujba Sfinţilor Împăraţi, şi cel de-al doilea, dedicat Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa, în interpretarea membrilor grupului psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova. Moderatorul acestei intervenţii a fost pr. Adrian Boldişor, directorul Editurii „Mitropolia Olteniei“. După prezentare, psalţii craioveni au interpretat un buchet de cântări, imprimate pe aceste discuri.

Conferenţiari de marcă

Sesiunea comunicărilor a fost deschisă de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a vorbit despre Sfânta Cruce şi rolul ei în viaţa credincioşilor de ieri şi de azi. PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a dezvoltat tema „Omul între libertate şi dragoste, ca daruri ale lui Dumnezeu“. Prima sesiune a fost moderată de pr. prof. acad. dr. Mircea Păcurariu, iar în cea de a doua parte a zilei au mai vorbit prof. univ. dr. Eugen Onicov şi pr. lect. univ. dr. Viaceslav Ciorbă, de la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chişinău, Republica Moldova, pr. lect. univ. dr. Radu Tascovici, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Piteşti, pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu – Facultatea de Teologie din Craiova, prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor – cadru didactic la Facultatea de Drept din Craiova, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – Facultatea de Istorie din Craiova, pr. prof. univ. Constantin Pătuleanu – Facultatea de Teologie din Craiova, cercetătorul Toma Rădulescu, pr. lect. univ. dr. Gabriel Gârdan – Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca etc.

Toate comunicările prezentate vor fi aşezate într-un volum, tradus într-o limbă de circulaţie internaţională şi publicat la Editura „Mitropolia Olteniei“. 

Săptămâna viitoare activităţile cultural-academice vor continua în Mitropolia Olteniei prin Simpozionul naţional „Severin – pagini de istorie şi spiritualitate“, organizat la Turnu Severin, cu binecuvântarea PS Nicodim.

 Sursa: Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia

Editura Mitropolia Olteniei prezentă la Târgul de carte Gaudeamus 2013

Editura “Mitropolia Olteniei” participă la cea de-a XII -a ediţie a Târgului de carte „Caravana Gaudeamus – Craiova 2013”, eveniment găzduit de foaierul central al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din municipiu, în perioada 27 februarie – 3 martie. Printre titlurile expuse se numără: „Experienţe mistice la Părinţii Orientali” şi “Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac”, ambele având autor pe IPS acad. dr. Irineu, „Agenda ortodoxă pe 2013″, „Proloagele pe lunile ianuarie şi februarie”, “Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade” – autor prof. dr. Adrian Boldişor, “Oameni şi locuri din istoria Bisericii oltene” – autor diacon drd. Ioniţă Apostolache, “Prohodul Maicii Domnului”, ş.a.

        Cu peste 11.000 de vizitatori care i-au trecut pragul la ediţia din 2012, Târgul Gaudeamus Craiova îşi aşteaptă publicul şi în acest an cu lansări și prezentări de carte, dezbateri, mese rotunde, spectacole, concursuri, dar și cu discount-uri semnificative anunţate de editori şi premii-surpriză la tombolă. Până duminică, 3 martie, iubitorii de carte pot benefica de oferta a 43 de expozanţi – edituri româneşti, dar şi străine, reprezentate în România, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ ş.a. Tot duminică vor fi decernate și premiile Târgului, printre ele amintim Trofeele Gaudeamus (acordate editorilor) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin votul publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul Târgului.

       Preşedintele de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta este cunoscutul om de teatru Emil Boroghină.